RomânIA cu povești / Atelier de basme – Școala Gimnazială Mircea Vodă Călărași
În perioada 8-11 iunie se desfășoară la București Festivalului „RomânIA cu povești”, inițiat de Asociația Gradusart București, parteneri Cărturești Verona, Clubul Țăranului Român și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Evenimentul și-a propus să aducă în atenția tuturor IA și meșteșugul popular.
În cadrul acestui eveniment, duminică, 11 iunie, s-a desfășurat la Călărași un Atelier de Basme românești. Locul în care s-au depănat poveștile a fost Școala Mircea Vodă Călărași, povestitoare s-a numit Adriana Ene, realizatoarea emisiunii „Bucuria Poveștilor” de la Radio Trinitas, iar ascultătorii au fost elevii și cadrele didactice participante la eveniment.
În după-amiaza aceleiași zile, un grup de elevi ai școlii noastre, condus de dna prof. Emilia Scîntei, au urcat pe scena festivalului, purtând cu mândrie IA românească și interpretând cu drag cântece și dansuri autentice.
La finalul întâlnirii de astăzi, oaspeții noștri ne-au invitat cu un grup de copii ai școlii la București pentru a povesti împreună, în direct, la una dintre emisiunile mediate de Adriana Ene.